Fostul preşedinte al României,Traian Băsescu, a cerut expulzarea ambasadorului ungar la Bucureşti şi rechemarea celui român la Budapesta, ca urmare a interzicerii diplomaţilor maghiari de a participa la evenimentele organizate în România de 1 decembrie
„Prietene Viktor Orban, noi nu vrem să vă vizităm la Budapesta, aşa cum am mai făcut-o în istoria ultimilor 100 de ani fără voia voastră. Dar nu ne provoca, pentru că avem şi noi limite.
Nu o spun cu agresivitate, ci doar pentru ca la Budapesta să se înţeleagă faptul că nu avem complexe faţă de Ungaria.Având în vedere afrontul fără precedent adus de ministrul de externe maghiar, Peter Syijjarto, României, singura soluţie demnă este expulzarea imediată a ambasadorului Ungariei de la Bucureşti şi rechemarea ambasadorului României de la Budapesta.
Altfel, aceşti aventurieri din guvernul lui Viktor Orban nu vor înţelege că România adevărată este până la Tisa. Să vă ferească Dumnezeu să ne amintim de acest lucru, lătrăi politici budapestani“, a scris Traian Băsescu, pe pagina sa de Facebook.